SUFLET RĂTĂCIT

                                   

                                SUFLET RĂTĂCIT

Parcă eu nu sunt din astă lume,

Sufletul mi-e mult prea visător.

Sunt un spirit venit nu știu de unde ,

Ce-a picat în trupul ăsta de decor.

Un decor ce-l ține veșnic încleștat , 

Aripile fâlfâind mi se tot zbat.

Mi se zbat și se izbesc mereu de ziduri 

Ce-mi aduc doar îngrădiri și chinuri.

Ochii-mi stau mereu țintiți spre cer

Spre steluțe ce se-aprind în noapte

Și le vorbesc , le plâng și le implor

Să mă ia în sânul lor acolo , sus , departe.

Să m-aprind și eu când noaptea vine , 

Să fiu călăuza altora ca mine,

Să-mi fac singură lumină-n calea rătăcirii mele,

Să-mi am locul sus acolo , printre ele.

Am un gând , o șoaptă ce continuu nu-mi dă pace 

Ce îmi urlă tare-n suflet : ,,zbate-te , ieși din carapace!"

Ai curaj să zbori , deschide ochii larg

Deschide-ți aripile către ideal.

Nu lăsa încețoșarea asta neagră , gri 

Să-ți spună ce nu ești căci doar tu știi.

Tu știi ce ești și ce magie zace-n tine,

Tu ești puterea , scopul tău în astă lume.

Nu te lăsa izbit de critici , mari judecători,

Ei nu știu în ignoranța lor cât sunt de trecători.

Tu ești divin , ești mare creator ,

Tu ești iubire limpede ca apa de izvor.

Ai rătăcit destul pe căi ce ți-au adus doar chin ,

E timpul însă-acum să îți creezi propriul destin.