SPIRITUALITATE

 

                                                       CE ESTE SPIRITUALITATEA?

    Spiritualitatea este conștientizarea profundă de sine , autocunoaștere si recunoașterea descendenței si apartenenței tale Divine.

Spiritualitatea presupune înțelegerea faptului că ești parte dintr-un întreg , dintr-o creație absolută, dintr-o Conștiință Universală.

Înseamnă iubirea de sine , dar și de aproapele tău.Însemnă transcenderea oricăror bariere și sisteme limitative.Înseamnă să lași în urmă tot ceea ce ai crezut vreodată că reprezintă adevărul , certitudinea.

Singura certitudine ești tu însuți , este Creatorul tău și este iubirea , care reprezintă liantul a tot ce există.

Spiritualitaea se conștientizează , se experimentează , se naște în tine.Ea nu poate fi cumpărată , învățată , transmisă de la un om la altul.Nimeni nu-ți poate preda un curs , vinde o carte , sau impune să fii spiritual.Spiritualitatea este un proces extrem de intim și de personal.

Nu poți copia pe cineva în spiritualitate.Doar tu , prin propria ta autenticitate îți dezvălui  , îți descoperi propriile căi ce te duc spre un anumit stadiu spiritual.

Da, poți citi câteva idei despre asta , poți asculta diverse mărturii , dar niciun guru , trainer ,lider , sau ce-o fi el , nu te poate învăța cum să-ți trăiești propria spiritualitate , pentru că aceasta este atât de intimă și personală , precum gândurile și emoțiile ce se nasc din ființa ta.

Nu te lăsa păcălit, atras la diverse cursuri ,convins să participi la diverse terapii , să cumperi cărți scumpe , pentru că spiritualitatea nu se poate vinde și nu se poate cumpăra.

Ea se naște tocmai prin capacitatea ta de autoconștientizare , de autocunoaștere , de gradul tău de percepție asupra tuturor lucrurilor și de modul tău de raportare la tine însuți și la tot ce te înconjoară.

Așadar , dacă vrei să pornești pe acest drum al spiritualității , trebuie în primul rând să te întorci în tine însuți , în interiorul tău.Să te cunoști atât de profund , să îți observi gândurile , emoțiile,reacțiile,înclinațiile.Să te analizezi și să ai puterea și curajul să schimbi ceea ce nu-ți place , ce nu-ți este benefic și apoi să exiști în consecință.

Observă tot ce este în afara ta și încearcă întotdeauna să privești dincolo de aparență și total lipsit de orice fel de judecată sau critică asupra lucrurilor.

Înțelege mecanismul creației și al existenței , înțelege-te pe tine cu adevărat și fii împăcat cu toate.

În aceste timpuri există un ,,trend" în care toată lumea se vrea a fi ,,spirituală".Multora li se pare shic să pozeze într-o persoană trezită spiritual.Când și când mai aruncă câte-o frază înțeleaptă , ține predici celor din jur , se afișează ca fiind o persoană păciuitoare , cunoscătoare , iubitoare de sine și de aproape ,dar în sinea sa este plin de negativitate , de temeri , de ranchiună și de critică.

Trebuie să fii cu adevărat trezit în conștiință pentru a fi spiritual.Iar trezirea aceasta este un proces de durată și extrem de complex.Nu e un drum ușor .Nu e o formulă matematică , pe care o aplici în rezolvarea unei probleme și atât.Ea trebuie simțită și integrată în ființa ta până în ultima celulă din tine, în toată complexitatea spiritului tău.

Spiritualitatea aceea reală trebuie simțită și trebuie aplicată în orice moment al vieții tale , în orice situație , nu doar atunci când îți este ușor sau convenabil.Principiile spiritualității trebuie să-ți devină ca aerul pe care îl respiri , să nu poți trăi fără ea.

Așa că , mare grijă de unde și cum îți preiei modelul și principiile spirituale.În definitiv , nu ai nevoie de nimeni și de nimic.Tot ce trebuie să faci este să te întorci în ființa ta și la Creator.De acolo se naște tot.

Lasă-te condus de lumină, de iubire , de credință și de adevăr.Și dacă , pe calea ta te mai împotmolești , mai rătăcești , nu-i nimic , ia-o de la capăt , mergi mai departe către lumină , căci o vei găsi în cele din urmă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PRAF DE STELE